Un angajat frustrat de la Altex

Buna ziua Domnule Dan Ostahie,

Suntem noi, vanzatorii din magazine (asistenti de vanzari sau raion manageri), cei mai numerosi angajati ai firmei dumneavoastra, baza piramidei sau “palmasii”. Pe cei mai multi dintre noi nu ne cunoasteti cu siguranta, caci suntem multi si inlocuiti destul de des. Nu alegem noi intotdeauna asa, nu credem ca este doar vina noastra ca nu putem vedea acest job decat ca pe o solutie de compromis pe termen scurt. Suntem constienti ca la AMS Unirea am fost poate tot timpul mai favorizati decat colegii din alte magazine si va multumim. Ne intrebam, totusi, daca noua ni se pare greu, ei cum rezista? Nu au familii, traiesc fara sa manance, fara sa se imbrace, nu platesc intretinere, chirie, sunt oare roboti?!  Nu. Au oare mai multe joburi?  Nu cred, au prea putin timp liber. Fura? Sper ca nu.

La noi este o atmosfera placuta din multe puncte de vedere. Suntem o echipa frumoasa : tineri, veseli (de cele mai multe ori), si prieteni. Avem un director Ok, care stie sa ne motiveze, ne mustra cand o dam in bara si ne felicita cand treburile ies bine. Il respectam cu totii si ca om si ca sef. Sau cel putin ar merita.Sunt multi baieti buni care,probabil,  au ramas aici doar datorita lui. Si incercam sa ne facem cat mai bine treaba  dar, uneori , pur si simplu nu ne iese. Ne scuzati, dar in fiecare luna pe 15 ne cam pierdem orice motivatie. (Mai departe o sa va vorbesc doar din punctual de vedere al unui asistent de vanzari, desi nu cred ca RM-ii stau cu mult mai bine. Si daca stau, e treaba lor, nu a mea)

E adevarat, mai exista campanii de incentivare si, TEORETIC, bonusuri la atingerea targetelor. Dar incentivele nu sunt deloc usor de castigat in lunile (din ce in ce mai multe) in care vanzarea este foarte slaba si, in afara de asta, nu reprezinta un venit stabil in conditiile in care dureaza chiar si un an de zile pana cand ajung la noi. Cat despre bonusurile din target, ne scuzati, dar LOL. Ultimul target care ni s-a comunicat pare mai curand o gluma proasta in actuala tendinta a vanzarilor. Te face mai degraba sa-ti bagi picioarele decat sa incerci sa-l atingi. Si daca este vina noastra ca nu stim cum sa facem un client dispus sa cumpere sa lase cat mai multi bani in magazin, este datoria dumneavoastra (a celor care muncesc cu creierul) sa aduca oameni dispusi sa cumpere in magazine. Apropo’s:  la 2 pasi de noi este un Flanco, magazin care ofera un numar cel putin dublu de rate fara dobanda prin cardurile de cumparaturi la orice achizitie. Cam ce credeti ca ar alege un client obisnuit, nici prea sarac dar nici foarte bogat, in actualele conditii economice ale tarii? Sa-mi dea mie 5000 de lei in 6 rate fara dobanda pe un televizor, sau sa-l ia de la Flanco cu 5500 de lei in cel putin 12 rate la fel de fara dobanda? Poate ma insel, nu ma pricep la cifre ca oamenii dumneavoastra de la office. Altfel eram ca si ei probabil, in Austria la ski, ci nu vanzator, gestionar, femeie de serviciu si manipulant de marfa (in acelasi timp) in magazin (pentru 750 de lei GARANTATI/ LUNA) Dar eu as alege, totusi, varianta a 2-a. (Iarasi ma simt dator sa precizez ca nu invidiez pe nimeni si nu e treaba mea cat castiga un angajat pe o pozitie superioara din Altex. Daca are venituri mai mari decat ar merita, bravo lui. Nici eu nu as refuza un venit mai mare decat efortul depus)

Daca tot incepem sa ne cunoastem, haideti sa va povestesc  cum decurge o zi normala de lucru la noi pe plantatie …ma scuzati, in magazin: ne adunam toti jos, in curtea magazinului pe la 9:25, la 9:30 ne permit cei de la paza sa urcam. Verificam daca s-au schimbat preturi in ziua respectiva si inlocuim etichetele vechi. De cele mai multe ori e foarte amuzant: avem o singura imprimanta color undeva in fata magazinului la biroul de credit. Pana la mine in spate, la televizoare, sunt cam 30 de metri. Introduc codurile cu preturi noi si, in functie de culoarea hartiei pe care trebuie sa le imprim (alba sau galbena), ma rog sa nu fi bagat intre timp un coleg de pe alt raion exact culoarea de care nu am nevoie. Si ghici ce? De cele mai multe ori asta se intampla, e probabil una dintre Legile lui Murphy (Spun “probabil” pentru ca nu le-am citit pe toate, daca imi placea cartea, nu eram aici). Ne injuram, radem, si o luam de la capat. Daca tinem cont si de distanta pana la imprimanta, de cate ture trebuie sa facem pana la ea si inapoi si de cat de greu se misca PC-urile de la info-pointuri si imprimanta in sine, sa nu va mirati daca va spun ca pentru cate maxim 10 etichete noi/raion pierdem peste 30 minute. La 10:00 se deschide magazinul si …ghici? Clientii nu dau navala, ca n-au de ce. Asa ca ne apucam sa stergem praful si in paralel mai vindem cate ceva. Daca se mai nimereste cate un client care cauta un anume produs de pe site, dar care nu se afla in stocul magazinului incepe iar distractia. Sa va explic: avem 5 info-pointuri cu 4 calculatoare in tot magazinul (al 5-lea in service de vre-o 1-2 luni) care se blocheaza frecvent. Daca nu e PC-ul, e Atlantisul, daca nu e Atlantisul, e VST-ul. Va asigur ca se pierd clienti si pe motivul ca “e inacceptabil ca un magazin dintr-o ditamai reteaua cum e  Altexul sa nu aiba niste calculatoare mai de Doamne-ajuta si sa fiu nevoit sa astept 15 minute pentru un bon de comanda sau o fisa de transport. Doar nu vindeti sosete… ”. Si daca tot am baut o bere si imi permit sa vorbesc deschis cu dumneavoastra, sa stiti ca e inacceptabil si ca un magazin situat in buricul targului sa arate ca un butic de tara (cred ca nu e cazul sa va trimit fotografii din Altex Unirii si din Flanco-ul situat la 2 pasi de noi ca sa faceti o comparatie). Cand vine marfa -coboram cate doi, prin rotatie, la rampa. Fie vara, fie iarna, mai fumam o tigara, mai facem o gluma, luam paletii si ii urcam in magazin (cu liftul, recunosc). Chemam colegii sa-si preia fiecare produsele de pe raioanele lor, urmeaza expunerea la raft, depozitarea in magazii, eventual punerea etichetelor pentru produsele care nu erau deja expuse. Bineinteles ca intre timp mai vinzi cate ceva, te mai tine un “client” de vorba, iti multumeste frumos pentru consultanta si pleaca multumit ca l-ai convins sa cumpere produsul pe care l-a gasit el mai ieftin pe-nu-stiu-care-site-obscur. Tu nu stii asta, ii spui politicos “Va mai asteptam pe la noi” si speri ca se intoarce sa si cumpere. Si tot asa, se face ora 15:00 si plecam acasa. Cand esti schimbul 2, lucrurile stau cam la fel, doar ca fara atat de multe preturi de schimbat ca in tura de dimineata. Gandind la rece, cinci ore si jumatate, respectiv sapte ore pe zi la munca, e program de sef. Dar cand toata diferenta de ore pana la opt din timpul saptamanii se aduna pentru weekend-ul in care bagi ca sclavul 12 ore pe zi, fara pauza (si nu ma refer la cea de masa), parca nu mai este asa placut.

Si daca prezentat asa, facand haz de necaz, jobul nostru pare chiar placut si distractiv, sa stiti ca lucrurile nu stau chiar asa. In luna noiembrie am muncit 3 saptamani incontinuu, fara nici o zi libera si cu 3 weekenduri full din 4. Probabil stiti ca vineri 22 noiembrie ne-am prezentat cu totii la munca de la ora 6:30 (chiar daca joi, cu o seara inainte plecasem din magazin dupa ora 22:00, pentru ca trebuia sa afisam la raft ofertele pentru Black Friday) si am plecat acasa la ora 22:00. Si jumatate dintre noi au venit 12 ore/zi, (si sambata 23, si duminica 24 noiembrie), desi era tura noastra libera. Nu ca ceilalti ar fi stat acasa, caci au venit si ei dupa acelasi orar. Adaugati la programul asta infernal de munca toate neajunsurile enumerate mai sus, taiati partile voit descrise ca si cum ni s-ar parea amuzante, si poate veti intelege macar pe jumatate frustrarea care ne-a cuprins cand ne-am verificat soldul cardurilor de salariu. Am vazut cu totii pe displayul bancomatului o suma din 3 cifre (salariul pe o luna intreaga si mai mult decat plina), suma cu care dumneavoastra probabil nici nu aveti curajul sa iesiti cu prietenii “la o bere”. Cu tot respectul,nu ca am indrazni sa ne comparam  cu dumneavoastra… Dar suntem oameni, traim in aceeasi tara si platim aceeasi suma pentru o paine. Probabil ca ganditi ca ne meritam soarta, dar sa stiti ca la cum merg lucrurile In tara asta, prea putini primesc exact ceea ce merita. Nu indrazneam sa speram la o prima de Craciun, dar macar plata orelor suplimentare ni s-ar fi cuvenit.

Stiu ca imi voi semna demisia cand voi da “send” acestui e-mail. Nu am nici o varianta secreta  de back-up si imi va fi si mai greu sa-mi platesc darile in perioada imediat urmatoare. As fi putut s-o fac in liniste, dar sunt totusi de parere ca atunci cand esti violat e mai bine sa reclami fapta decat sa te speli si sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic.

PS: PENTRU DOMNUL OSTAHIE: Desi am scris aceste randuri la persoana I plural, colegii mei nu au nici un amestec in asta. As paria pe orice ca gandesc la fel, dar poate ca situatia lor e mai grea decat a mea si nu isi permit sa faca nebunia pe care am facut-o eu.
PSII: PENTRU COLEGII CARE GANDESC LA FEL SI AU CURAJ SA O SI SPUNA: Daca vreti sa fiti partasi la blasfemia pe care tocmai am comis-o,sa semnati aceasta scrisoare,  dati un forward acestui mail doar catre Domnul Ostahie! Poate daca ii vom umple inboxul cu cateva zeci (macar) de mailuri identice va pleca un pic urechea si la prostime, va schimba un pic strategia asta dezastruoasa si va intelege ca nu poate obtine performante de Ferrari platind un Trabant.

Multumesc!
Rosioru Sorin-Cristian
Asistent Vanzari Negre


De apreciat curajul acestui om, cu siguranta sunt multi in aceasta postura dar nu au curajul sa faca acest lucru. Cele scrise mai sus circula intre angajatii de la Altex iar cine are curajul mai trimite acest email catre Domnul Dan Ostahie.

21 Comentarii

  • Avantajul democaratiei e ca poti alege sa stai si sa induri sau pleci si incerci altceva.

    Răspunde
    • Am patit-o si eu . Acum 2 saptamani am cumparat un card de la ALTEX CORA BACAU fiind in criza de timp am cerut ajutorul unui angajat sa-mi dea un card micro SD de 32 GB clasa 10 iar acasa am constatat ca defapt era unul de lasa 4 deoarece l-am pus la o camera si filmarea se oprea . A doua zi m-am intors la magazin dupa circa 19-20 ore si desi pe peretele de la inrare scria mare cat acesta ca produsele se returneaza in 31 ZILE , dir de magazin mi-a ras in nas si mi-a dat flit , nu mi-au primit inapoi nici un produs
      SUNT NISTE MINCINOSI JEGOSI care si in apelul de astepare pt directionare catre un operator fac mentiunea si PROPAGANDA CA PRODUSELE SE POT RETURNA IN 31 ZILE
      Nu m-ai spun cate tel si ore de asteptare in telefon acumulate sa te preia un operator ca ROXANA LEAUA care dupa ce ma preluat si daindu-i sa vb cu un angajat al magazinului nestiind ca convorbirea o inregistrez si eu o sfatuia pe aceasta cum sa ma m-ai prosteasca cu vorbele sa ma mai duca cu presul pt anu ma duce sa fac plangere la OPC si altele ,
      Bineinteles nu am rezolvat nimic desii am cerul ca prin acel apel telefonic sa pot sa m-ai fac si alte plangeri , exemplu
      –ca si client nu au director zonal cui sa te plangi
      –nu au rubrica destinata SESIZARILOR cumparaturilor ches CU bon fical
      —SI ALTELE
      —NISTE MINCINOSI CASCATI OCHII BINE CAND CUMPARATI UN PRODUS SI MAI ALES DE UNDE
      Scuzti greselile deoarece sunt super de nervos si frustat de asemenea JEGURI

  • @Cristi: Corect, iar daca mai vrei sa-i faci ceva zile negre sefului il bombardezi un emailuri de genul acesta, eventual il dai si tuturor celegilor

    Răspunde
  • Cristi de accord dar avantajul democratiei ar trebui sa fie simtit in ambele sensuri – nu pentru unii muma pentru altii ciuma. Adica ce vreau sa zic este ca nu trebuie sa traga pe oameni pana la refuz sub deviza daca nu iti convine pleaca, tinand cont ca sunt si asa putine locuri de munca. Un com care munceste si trage din greu pentru tine stramtorat de credite nevoi etc nu trebuie strivit cu piciorul ci ajutat – asta inseamna un angajator adevarat nu un expoatator. Sorin Cristian sa stii ca sunt multe locuri unde clar e nevoie de oameni ca tine doar trebuie sa le gasesti sa ai rabdare sa cauti. Multa bafta.

    Răspunde
  • Sunt oameni si oamenii, nu cred ca exista firma fara sa aibe un angajat tocmai simpatizat de toti, insa altex este o firma mare, nu e ca si cum se vor speria toti de ei acuma din cauza unui angajat, spre exemplu telefonic eu am ajuns la relatii bune cu cei de la servicii clienti.

    Răspunde
  • da…asa este….avem nevoie de astfel de oameni …..dar sunt atat de rari incat nu sunt luati in seama……felicitari si la mai multi ca tine tinere…..numai asa se va putea face ceva in tara asta bantuita de coruptie si nepotism,de non-valoare in toate compartimentele si mai ales in cele inalte…e randul vostru sa faceti ceva….noi l-am dat jos pe ceausescu si am ajuns someri (pt un an…ha,ha)….acum nu mai contam decat ca vot in campaniile electorale….la angajare….ai prea multa experieta….RESPINS din start….tara are nevoie de prosti cu brate tari……bravo inca odata…caracterul tau este de apreciat….chiar daca vei avea probleme in viitor pt aceasta postare,ramai pe pozitii….probabil ti-se vor alatura si altii….daca nu…atunci sa mai asteptam 50 de ani sa explodeze mamaliga…LA MULTI ANI TUTUROR !

    Răspunde
  • Vaduva Alexandru Mihai

    Sincere felicitari pentru cele redactate. Superb! Tot respectul din partea mea. Indiferent pe unde te va purta viata, ramai mereu cu capul sus. Si… fie si pe ascuns… cu siguranta toti te vor admira. Chiar daca in fata dau limbi in fund sefilor lor.

    Răspunde
  • mi se rupe de toata firma altex – nu ma platesc pt efortu depos – imi fac eu bani pe spatele lor – doar din negatii – pana acuma le-am dat tapa de 300 mil lei vechi – si nici acuma nu si-au dat seama cum – si am sa fac in continuare ca vad ca cei din bucuresti sunt pe spate rau

    Răspunde
  • @adrian , eu lucrez in magazin la turda , sunt av pe negre , ma poti invata si pe mine ce faci ?

    Răspunde
  • Angajatii de ce refuza sa vina la preluarea produselor lor de la alti transportatori si vorbesc jignitor????????????????

    Răspunde
    • Poti oferi mai multe detalii cand faci afirmatia asta? Sunt curios, nu am treaba cu Altex dar putem discuta acest subiect mai pe larg.

  • Foarte bine scris articolul. Mi se pare ca Rosioru Sorin Cristian e un baiat istet, daca analizam numai modul in care a scris.
    Ar fi interesant sa vedem ce lucreaza acum. 🙂

    Răspunde
  • Ma bucur mult ca avem posibilitatea de a spune fiecare ceea ce am intampinat. Nici la angajarea in aceasta firma nu am avut posibilitatea de a intalni oameni care sa priveasca lucrurile asa cum sunt. Am vrut personal sa continui activitatea in acest domeniu, activitate inceputa cu 15 ani in urma, dar am fost impiedicata de ura unei sefe de magazin care a profitat de faptul ca, avea o cunostinta la HR. Acum din cate am auzit, nu mai lucreaza, nici nu ma mira la cat de pros stie sa abordeze si sa raspunda la intrebarile viitorilor angajati. Oricum nu stiu ce a facut la Domo inainte, dar o da figura de gol, ignora si face ce aude. Papusa scumpa incearca sa iei tu legatura direct cu viitori angajati, sa-i cunosti si mai ales sa-i asculti. Da tu Mihaela Firtulescu, care ai impresia ca sti tot dar sincer nu ma asteptam sa cobori la nivelul unei salariate din provincie care nu a stiut altceva ,cat a lucrat la Domo decat sa se plimbe prin oras din magazin in magazin si sa-si ignore colegii. Ma bucur mult ca are posibilitatea sa-si bata putin joc si de voi, este tot ce stie sa faca mai bine. Iar tu draga mea Firtulescu Mihaela, invata sa ai incredere in tine nu in vorbe de la persoane perverse. Niciodata sa nu crezi ca acela care vine si-ti critica pe cineva, are dreptate, te rog analizeaza problema si pe urma sa iei o decizie. Sunt curioasa daca domnul Ostahie stie ce hotarari iei tu. Nu pot sa cred ca la Altex se lucreaza dupa ureche. Crezi ca acea persoana care te-a periat prin vorbe la telefon, este una sincera? Te-ai inselat. Pacat de aceasta firma ca nu are oameni capabili sa analizeze singuri o problema.

    Răspunde
    • cornelia mardare

      buna mai.multe detalii despre doamna ai?cea de spui ca ia decizii fara sa cunoasca oamenii?intreb ca posibil sa o patesc la fel cu ea.

  • Angajat Altex

    Ai perfecta dreptate cu tot ceea ce ai spus. Ma aflu in aceeasi situatie ca si tine. Te inteleg perfect. La mine e mai rau. Sunt casiera si sefa mea urla la mine de fata cu clientii,ma jigneste. Cu alte cuvinte ma terorizeaza zilnic. I-am adus domnului director acest lucru la cunostiinta dar nu s-a luat nicio masura deoarecr isi beau cafeaua împreună.

    Răspunde
  • Angajat Altex

    Draga Elena in Altex cred ca e ceva normal sa fie pusi in functii de conducere oameni incapabili care fac totul dupa ureche,vin la munca sa barfeasca,sa sa plimbe,si sa ii batjocoreasca pe unii subalterni (pe cei care li s-a pus pata)

    Răspunde
  • marina calin

    am lucrat si eu in Altex Sighet , in urma cu 2 ani . am avut un sef de magazin idiot , care venea baut la munca sau intarzia si se deschidea magazinul cu intarziere , iar noi ne miram cum de un ul ca el a fost ales ca sef . apoi am aflat : o mita la seful regional de vanzari , istrate razvan , director pe zona maramures si satu mare !!! ulterior amandoi au fost dati afara , istrate pt ca a luat banii , si seful de magazin din sighet pentru ca intr-un final s-au saturat si cei de la centru sa tot primeasca sesizari de la angajatii din sighet referitoare la comportamentul acestui asa zis sef , care de abia reusise sa termine un liceu la fara frecventa !!! de ce va scriu ? pentru ca sa nu patiti ceea ce au patit unii colegi de ai mei din altex , si anume sa va treziti dati afara de unul care are doar pile , si fara creier !!! cam asta e situatia in altex , tot ce se scrie pe aceste site-uri este din pacate adevarat !!!!sefi idioti , ajunsi pe acele posturi prin pile si relatii , care te pot concedia , pe baza unor motive gen esti bun , dar noi cautam altceva ! am vazut om cu 6 ani experienta in domd , dar care nu a fost nici macar propus pt functia de director de magazin , desi avea facultate , experienta si tot ceea ce trebuie sa aiba un sef !!!
    deci mare atentie daca aveti de gand sa va angajati la altex : sefi imbecili , salarii de nimic , munca cat incape , dispret fata de angajati , concediere fara motiv !!!

    Răspunde
  • Buna
    Nu stiu in ce conditi lucrati voi la magazinele Altex dar eu la magazinul la care lucrez este o atmosfera placuta si chiar frumos mai mare mi dragu sa ma duc la munca

    Răspunde
  • Unul din angajatii Altex

    Tot ce s-a spus este adevarat, este din ce in ce mai greu de lucrat in acest „brand”. Este un job de tranziti – vazut – plecat.

    Răspunde
  • baiaie de joc ~~~~~ Numai cumparati de la ei !!!!

    Răspunde
  • baiaie de joc ~~~~~ Numai cumparati de la ei !!!! Altex isi bate joc de oameni !!!!

    Răspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *