De ceva timp îmi caut o mașinuță ce să îmi transporte corpul din punctul A în punctul B, de acasă la muncă, de la muncă – acasă și pe unde mai am eu treburi. Am fost la târgul auto din Constanța, numai geambași și mașini nu prea pe gustul meu. Trebuie să mergi la târgul auto doar dacă vrei să îți iei Dacia 1310 tunată, ai de unde alege. Am urmărit pe autovit.ro și alte site-uri da în special pe autovit.ro anunțuri ce să se încadreze în bugetul și pretențiile mele.
Pe autovit.ro am dat numai peste parcuri auto dornice de țepe, mașini suspecte cu celebra afirmație kilometri reali (normal ar fi sa fie doar reali) și celebra frază „ținută numai în garaj” sau „Mașina merge și arată impecabil,vopsea originală.”
Atras de informațiile fabuloase din anunț astăzi am mers să văd o Skoda Octavia, roșie, an fabricație 2006, kilometri reali 83.000 Km, taxă înmatriculare plătită, motor benzina 1.6 105CP. Ce să mai mașina ce mi-o doream, toate bune și frumoase. Ne-am uitat noi la ea, ca arată bine, că mișto etc.
Doar că am fost inspirat să apelez la cineva în a verifica seria de șasiu și așa am aflat că mașina respectivă nu avea 83.000 Km (ireali) ci doar 177.000 Km și pe deasupra și un accident recent destul de serios, am plecat învârtindu-ne.
Mașina cu țeapa este cea din poză, cu numărul de înmatriculare CT 43 TTT iar parcul auto ce încercă să dea țepe este MARDARE AUTO, aflat vizavi de Maritimo.
Domul Mardare are un istoric foarte pătat pe internet, dați o căutare mai amănunțită pe google și o să aflați diferite tentative de țepe. Sper ca cel ce o sa cumpere Skoda respectivă să aibă inspirația de a căuta numărul de înmatriculare (CT 43 TTT) pe google și sa dea peste acest articol și să se gândească de două ori înainte.
Din câte am auzit (rămâne să mă mai documentez) în cazul unei asemenea țepe, dacă tu îți dai seama după o perioadă scurtă de timp că mașina cumpărată are un alt număr de kilometri față de cel comunicat la cumpărare și te consideri înșelat poți da în judecată vânzătorul pentru înșelăciune.
Ce caut?
Caut în special mașini Skoda sau Volkswagen, să arate bine, kilometri reali până în 100.000Km, an fabricație din 2006 încoace, un buget acordat de maxim 6.000 Euro
Cristi
Eu am dacie 1310 si e perfecta pentru mine ca incepator. I-am spart toba, sudat ieftin. I-am facut cunostinta cu cateva borduri foarte inalte, coafura rezista. Nu avea apa deloc, nici nu a stranutat. Am uitat cheile in masina, cu o surubelnita si-a deschis usa.
Dupa ce capat experienta o sa trec la o masina!