Noaptea muzeelor 2015 la Constanța

Până acum, am tot ratat acest eveniment din diferite motive sau comoditate. În acest an mi-am propus să vizitez muzeele implicate în proiect mai ales că sunt muzee care nu le-am vizitat de când sunt în Constanța, cu toate că sunt aici de 11 ani.

În acest an, în Constanta, și-au anunțat implicarea și așteaptă vizitatorii cu ușile deschise:

  • Acvariul din Constanța – deschis între orele 20:00 și 23:45
    B-dul Elisabeta, nr. 1 (Faleza Casino Constanta)
  • Muzeul de Artă Populară – deschis între orele 17:00 şi 1:00 noaptea
    B-dul Tomis nr. 32
  • Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie – deschis între orele 20:00 și 24:00
    Piaţa Ovidiu, nr. 12
  • Muzeul Marinei Române  – deschis între orele 19:00 – 24:00
    Strada Traian, nr. 53
  • Muzeul Militar Național Regele Ferdinand – deschis între orele 17:00 – 02:00
    Prelungirea Liliacului nr. 1-3

Accesul în muzee este gratuit în intervalul menționat.

Muzeul Marinei Române se deschide cu un concert susținut de Forțele Navale Române. Vor fi găzduite trei expoziții temporare: „Din istoria parașutismului militar“, „Cercetașii României“ și expoziția de grafică „My dear Constanța“.
Muzeul de Istorie organizează în Piața Ovidiu demonstrație de lupte daco-romane, tot în Piața Ovidiu va fi și un concert de muzică folk.

Ediția din anul 2015 va fi una cu totul specială pentru că va fi marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate la organizație. Nu este însă un protest obișnuit, ci unul subtil și inedit, consecință a unui fenomen dramatic care a dinamitat comunitatea muzeală și patrimoniul său cultural. Despre ce este vorba? În ultimii 10 ani, peste 120 de sedii unde funcționează muzee de tot felul și zeci de mii de piese din colecțiile mai multor astfel de muzee sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluții alternative de funcționare, situație unică în Europa și poate chiar în lume. Muzeele nu mai înseamnă nimic pentru că ele nu au fost considerate niciodată cu adevărat importante, utile societății, vectori de dezvoltare comunitară, o investiție sigură. Dar ele pot fi toate acestea dacă sunt ajutate.

Mai multe informații: www.noapteamuzeelor.ro

noaptea muzeelor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *