Nu avem nevoie de autostrăzi cu trei benzi!

În principiu nu avem nevoie de autostrăzi pentru că nu știm să le folosim, nu știm sa le întreținem. Cu atât mai mult nu avem nevoie de autostrăzi cu trei benzi, nu știm să le folosim, sunt prea multe benzi. Da chiar nu știm, dacă chiar nu mă credeți pe cuvânt mergeți pe autostrada A3 București-Ploiești și pe porțiunea de autostradă unde sunt 3 benzi o să vedeți că prima bandă este mereu liberă, doar câte un român mai răsărit, probabil plimbat pe autostrăzile din Germania mai merge pe prima bandă. Restul pe banda doi și trei. Dacă merge cu 80km/h, românul tot pe banda trei merge și nu cumva să-i dai flash-uri că vezi tu.
Avem și noi 30km de autostradă cu trei benzi (spun doar așa, nu știu sigur câți sunt dar tot puțini sunt) și nici acolo nu știm să circulăm regulamentar.  Oare problema este că sunt prea puțini km? Sunt românii surprinși când ajung pe o porțiune de autostradă cu trei benzi din în România și nu știu cum să reacționeze? Mă îndoiesc, cel mai probabil nu știu diferența între banda unu și banda trei sau că numerotarea benzilor se face la acostament (marginea drumului) către axul drumului (mijlocul drumului).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *