• De Black Friday nu doar că poți să îți cumperi produsele dorite de la GSMnet.ro la preț redus, dar ai ocazia să câștigi și unul dintre cele 12 premii cadou (3 x Handsfree Bluetooth Plantronics Voyager, 4 x Carkit Bluetooth Parrot MINIKIT NEO 2 HD sau 5 x Boxa Portabila Bluetooth Yamazoki...

    citeste tot »

New Gourmet – delivery în Constanța

New Gourmet – delivery în Constanța

Cum Constanța nu oferă prea multe opțiuni în ceea ce privește gastronomia și restaurantele ce livrează mâncare, am învățat să mă mulțumesc cu ce avem. Dar asta nu înseamnă că nu sunt mereu în căutare de locuri unde pot să mănânc ok și la un preț decent. Cum bine știți testez mai toate restaurantele ce oferă servicii de delivery din Constanța, iar când aud de un restaurant nou sunt curios să aflu cum e.

Săptămâna asta a venit rândul restaurantului New Gourmet, de care auzisem de ceva timp de la prieteni, așa că am vrut să mă lămuresc ce este cu el. Fiind la birou, în jurul prânzului a apărut bineînțeles, celebra întrebare: “noi ce mâncăm azi?”, așa că după îndelungi analize ale meniului, m-am decis ce vreau să comand de mâncare.

Spre surprinderea mea, meniul este foarte variat, iar pe site, toate preparatele sunt însoțite de imagini ca să te poți hotărî mai ușor ce îți dorești. Comanda a ajuns repede – cam în aproximativ 30 de minute, semn că este o obișnuință ca meniul să fie livrat în timp util, fiind un mare plus pentru mine.

Vă spun de la început că acesta nu este vreun loc unde puteți găsi faimosul burger, celebrul răsfăț culinar al romanului, sau deja clasica pizza. Se încadrează mai mult în zona de catering, sau de mâncare tradițională, dacă vreți.

Meniul este disponibil online și oferă o gama largă de preparate, de la salate, preparate cu carne sau fără carne până la desert. Piept de pui cu sos de lămâie și orez basmati, ciorbă de porc țărănească sau cotlet de porc în sos cu ciuperci sunt toate lucruri de încercat, ce se încadrează într-un buget rezonabil (intre 7 și 13 lei/100 g), iar ingredientele sunt bune și proaspete.

Dacă nu știți ce să comandați, au și opțiunea de Meniul Zilei, care costă 14 lei și conține un fel principal, la alegere, și o supa/ciorba. Porțiile sunt consistente și la cât de bună e mâncarea, este foarte greu să abandonezi ceva în farfurie. Am văzut în meniu că au și câteva opțiuni pentru desert, care mi-au făcut cu ochiul, dar le voi testa cu siguranță data viitoare.

Pe lângă faptul că puteți comanda mâncare acasă, cei de la New Gourmet au și un sediu plăcut unde puteți mânca în pauzele de la birou, sau dacă sunteți în zonă. În ceea ce privește ambianța, locul e frumos amenajat, curat, fără excese și cu personal amabil. Restaurantul este deschis de luni până sâmbătă de la 08:30 până la 20:30.

Dacă sunteți în căutarea unei firme de catering pentru un eveniment sau pur și simplu vreți să comandați mâncare la birou sau acasă, New Gourmet este locul potrivit. De-a lungul timpului am comandat la mai multe restaurante din Constanța unde am avut experiențe mai mult sau mai puțin plăcute, așa că, în concluzie, pot spune că mi-au făcut o impresie bună și îi recomand.

Online îi găsiți aici, sau pe Bvd. Tomis, nr. 94.

Un comentariu

  1. Chiar m-ai făcut curios. Chiar acum voi arunca o privire prin meniu.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.